- 17 vizualizări
La 9 iulie 2026, în localitatea Sculeni, raionul Ungheni, Federația fermierilor din Republica Moldova a organizat și realizat în colaborare cu Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM și Institutul Național al Sorgului seminarul cu tematica: “Tehnologia de cultivare a sorgului și procesarea acestei culturi după recoltare în vederea producerii furajelor, siropului și surselor regenerabile de energie”. Evenimentul a reunit cercetători, specialiști și reprezentanți ai producătorilor de lapte de bovine din raioanele Ungheni, Călărași și Fălești pentru a discuta despre cele mai noi practici de întreținere și alimentare a bovinelor.
Domnul Ruslan Leahu, conducător al companiei “ModelFarm” SRL, a prezentat la ferma pe care o deține condițiile de întreținere a bovinelor, alimentare și procesarea produsului obținut. Dumnealui a menționat procesele de pregătire a furajului, îndeosebi a silozului, care este un compus din sorg zaharat și porumb.
În continuare, dl Tobias, specialist elvețian, care s-a împărtășit cu practica Sa de mulți ani obținută, atât în Republica Moldova, cât și din Elveția a descris detaliat diverse modele de întreținere, hrană și procesare, care au fost foarte eficiente pentru activitatea fermierilor prezenți la seminar.
Domnul Afanasiev Veaceslav a prezentat un raport detaliat despre tehnologia de cultivare a sorgului zaharat, în deosebi a hibrizilor de sorg zaharat SAȘM1 și SAȘM2, creați în cadrul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM. S-a accentuat importanța și beneficiile utilizării sorgului zaharat în silozurile combinate cu porumbul pentru alimentarea bovinelor. De asemenea raportorul a menționat importanța și necesitatea extinderii suprafețelor cultivate cu sorg, fiind o plantă rezistență la arșiță și temperaturi înalte. Fermierii au fost cointeresați de cultura sorgului zaharat și au fost solicitări de achiziționare a semințelor pentru producerea silozului utilizat în hrana bovinelor.
În final s-a realizat o totalizare a lucrărilor seminarului, la care participanții au accentuat necesitatea realizării și a altor seminare de acest tip în cadrul cărora sunt obținute informații foarte utile pentru dezvoltarea ramurii vităritului.