Pe 14 septembrie, Reședința prezidențială de la Condrița a găzduit Festivalul Pădurilor – un eveniment ce face parte din Programul Național de Împădurire, lansat în 2023 sub egida Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Atmosfera a fost una de sărbătoare, cu ateliere, expoziții interactive, activități recreative pentru toate vârstele și standuri cu produse artizanale, toate unite printr-un fir comun: pădurile, tradițiile și legătura omului cu natura. Un loc aparte în cadrul festivalului l-a avut Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM, care a prezentat rezultate...